searchclose menu
Cum să ne protejăm de phishing și alte tipuri de escrocherii cibernetice?
01/11/2019
Share with friends
Cum să ne protejăm de phishing și alte tipuri de escrocherii cibernetice?

Cumpărăturile online sunt mai rapide și comode decât primblările tradiționale prin magazine, dar și riscurile în acest caz sunt mult mai mari: șansele de a întâlni un infractor cibernetic sunt de zeci de ori mai înalte decât șansele de a întâlni un hoț real. În continuare vom descrie câteva măsuri de precauție ce vor face cumpărăturile prin Internet mult mai sigure. Cea mai mare parte, în jur de 80%, dintre operațiunile cu carduri bancare efectuate de către infractori are loc anume în Internet și numărul acestor tranzacții crește cu aproximativ 25% în fiecare an.

Unde putem întâlni pericolul?

Riscul apare în timpul cumpărăturilor pe paginile web, aplicații mobile sau desktop cu utilizarea portofelului electronic, internet banking-ului sau celui mobil. Instrumentul principal folosit de infractorii cibernetici este – phishing-ul (din en. înșelăciunea), sau, cu alte cuvinte, obținerea datelor confidențiale precum date de acces pentru aplicații de tip bancar, aplicații de comerț electronic sau informații referitoare la carduri bancare. Infractorii se bazează pe trucuri psihologice: trimit SMS-uri și alte tipuri de mesaje electronice cu rugămintea de a confirma datele de acces la un sistem bancar, de a completa o anchetă cu date care pretind că au fost accidental pierdute de către bancă sau de a îndeplini un formular pentru a primi un transfer bănesc în calitate de premiu pentru anumite evenimente. Mesajele conțin link-ul către o pagină web de phishing – clona paginii web oficiale ale instituției bancare. Dacă nu observați intenția rea a paginii web, după introducerea datelor de autentificare sau ale datelor cardului bancar, acestea imediat sunt aflate de către infractor și pot fi folosite pentru a Vă lăsa fără bani.

Cum să ne protejăm de phishing și alte tipuri de escrocherii cibernetice?

Folosiți-vă doar de dispozitivele personale

Pentru cumpărături online conectați-vă la internet banking sau mobile banking doar de pe calculatorul, tableta sau smartphone-ul personal. În mod obligatoriu setați-le o parolă!

Dacă dispozitivul la care este conectată notificarea SMS aferentă contului bancar sau aplicația bancară mobilă a fost pierdut sau furat, telefonați urgent la bancă și deconectați toate serviciile de la acel număr.

Protejați-vă împotriva virușilor

Neapărat instalați un soft antivirus pe toate dispozitivele ce le dețineți și aplicați regulat actualizările. Un antivirus bun mereu are integrate module de protecție împotriva phishing-ului și a programelor malițioase.

Utilizați pagini web de încredere

  • Nu accesați link-urile din mesajele electronice primite de la entități necunoscute. Chiar dacă mesajul a fost primit de la o persoană sau organizație cunoscută, nu vă grăbiți să îndepliniți cerințele descrise în acestea. Este posibil că infractorii cibernetici au obținut datele de acces ale acestora și atentează la banii dumneavoastră.
  • Culegeți manual adresa web a băncii, dar și mai bine ar fi să salvați în ”Favorite” adresele băncilor, instituțiilor de stat și a altor organizații de încredere.
  • Mereu verificați câmpul de adrese ale browser-ului. Uneori puteți fi readresat către o pagină web de phishing chiar de pe site-ul oficial al unei organizații.
  • Faceți cumpărături doar pe site-uri care asigură o conexiune securizată. Adresa acestora începe cu https://, iar în câmpul de adrese este simbolul unui lacăt închis.
  • Mult mai bine – verificați certificatul de securitate a site-ului. Pentru aceasta accesați simbolul lacătului închis și în fereastra deschisă selectați ”Vizualizare certificat”(en. ”View certificates”, ru. ” Просмотр сертификатов”). Asigurați-vă ca certificatul este acordat anume acelui site pe care vă aflați și termenul de valabilitate a acestuia nu este expirat.
  • Alegeți magazine și servicii online cunoscute. Analizați recenziile despre acestea oferite de alți utilizatori. Cel mai bine ar fi să consultați câteva site-uri cu recenzii independente. Un vânzător conștiincios mereu oferă toate informațiile sale de contact: numărul de telefon, adresa de email, adresele reprezentanțelor și altele.

Utilizați sistemul de achitări sigure

Când sunteți readresat către pagina de plată, căutați logotipurile programelor ”MasterCard SecureCode” sau ”Verified by Visa”. Aceste programe, cu ajutorul tehnologiei 3D-Secure suplimentar vă protejează în timpul cumpărăturilor online.

Dacă magazinul online utilizează această tehnologie, după introducerea datelor cardului bancar, veți fi readresat către pagina web securizată a băncii. Pentru confirmarea achitării banca transmite un mesaj, prin SMS sau poșta electronică, ce conține un cod unic. Nu transmiteți nimănui acest cod, pur și simplu introduceți-l în câmpul destinat acestui scop de pe pagina web.

Deschideți un card bancar doar pentru achitări prin Internet

Dacă folosiți cu regularitate achitările prin Internet, spre exemplu telefonia mobilă, amenzi, servicii comunale, cumpărături sau altele, este mult mai sigur să utilizați un card dedicat acestui scop. Depuneți pe acest card doar suma ce planificați să o cheltuiți și setați numărul maxim de operațiuni zilnice. Unele bănci oferă posibilitatea de a crea carduri virtuale, care sunt valabile pentru o singură achitare online.

Nu comunicați datele personale nimănui

De cele mai multe ori în furtul banilor din conturi nu sunt vinovate băncile, sistemele de plată sau magazinele online, dar utilizatorii ce nu au întreprins măsuri suficiente de precauție. Infractorii au o mulțime de modalități pentru a obține încrederea victimelor și sarcina fiecăruia dintre noi este să nu cădem pradă acestora. Niciodată nu trebuie să comunicați entităților necunoscute datele cardurilor bancare, datele personale (nume, prenume, IDNP, seria și numărul actului de identitate, etc.) și codurile unice de confirmare primite prin poșta electronică sau SMS.

Nu comunicați nimănui codul PIN sau codul de securitate a cardului (CVV2 sau CVC2) – trei cifre din spatele cardului, lângă locul pentru semnătură. Chiar nici angajații băncii nu sunt în drept să vă solicite aceste informații. Dacă cineva încearcă să le afle, puteți fi sigur – sunt infractorii cibernetici. Aceleași reguli trebuie respectate și la utilizarea portofelelor electronice: niciodată și nimănui nu transmiteți numele de utilizator și parola de la contul dumneavoastră.

Conectarea notificărilor SMS aferente operațiunilor cu cadrul

În acest caz vom afla fără întârziere despre o tranzacție nedorită, pe care nu am realizat-o noi, și vom avea posibilitatea să reacționăm imediat: să blocăm cardul și să contestăm tranzacția.

Cum să procedăm dacă banii totuși au fost furați?

  • Blocarea cardului

Dacă au fost realizate extrageri de numerar de pe card fără acordul dumneavoastră, trebuie imediat să telefonați la bancă și să blocați cardul.

Numărul de suport pentru astfel de cazuri este indicat pe partea din spate a cardului. Este necesar să scrieți acest număr și să-l păstrați într-un buzunar separat – în caz că v-a fost furat portofelul și telefonul.

Astfel trebuie să procedați chiar dacă ați pierdut cardul sau bănuiți că datele de card au devenit cunoscute altor persoane.

  • Contestarea tranzacției

În aceeași zi, când ați primit notificarea despre o tranzacție ilegală (cel târziu în ziua următoare), este necesar să vă adresați la filiala băncii, unde solicitați extrasul de card și scrieți cerere de dezacord cu tranzacția în cauză. Un exemplar al cererii cu confirmarea băncii că aceasta a fost primită o păstrați.

Dacă banca va demonstra că ați încălcat regulile de utilizare a cardului, nu veți reuși să vă întoarceți banii. Spre exemplu, în situația în care singuri ați comunicat cuiva datele cardului, codul de securitate (CVV2 sau CVC2), codul PIN sau codul unic de confirmare a tranzacției primit prin poșta electronică sau SMS.

  • Adresarea la poliție

Puteți lăsa o cerere la cel mai apropiat comisariat de poliție. Cu cât mai repede veți face acest lucru, cu atât mai mari vor fi șansele de a identifica infractorul și a vă întoarce banii.